OP-ED elaborat de Andrei Galbur, Ambasador

Cum statul de drept modelează dezvoltarea economică și aspirațiile europene

 

Introducere — Justiția ca variabilă de politică publică, nu ca lozincă de valori

Sistemele de justiție sunt adesea discutate ca structuri morale sau juridice. În realitate, ele sunt mult mai mult decât atât: reprezintă un instrument central al guvernării. Acolo unde justiția este independentă, credibilă și responsabilă, politicile publice au șanse reale să funcționeze. Acolo unde este controlată politic, coruptă sau aplicată selectiv, chiar și cele mai bine concepute reforme își pierd eficiența. Aceasta nu este doar o chestiune de valori, ci una de mecanică instituțională.

Pentru statele care urmăresc dezvoltarea economică și integrarea europeană, statul de drept este adesea tratat ca un domeniu de reformă printre altele. Experiența regională arată însă contrariul: justiția nu este un sector care urmează dezvoltarea, ci condiția care o face posibilă. Atunci când instanțele sunt previzibile, aplicarea legii este egală, iar responsabilitatea este asumată fără excepții, politicile publice câștigă credibilitate, piețele reacționează, iar instituțiile își consolidează încrederea publică. Când justiția eșuează, guvernarea devine una formală, iar rezultatele dezvoltării rămân fragile.

Republica Moldova ilustrează cu claritate această dinamică. În pofida eforturilor susținute de reformă și a aspirațiilor europene declarate, progresele în guvernare și dezvoltare economică continuă să fie limitate de slăbiciunile sistemului de justiție. Interferențele politice, responsabilizarea inconsecventă și percepțiile de impunitate nu rămân izolate în sălile de judecată; ele se transferă direct în practica de reglementare, în deciziile investiționale și în încrederea publică în capacitatea statului de a guverna echitabil.

Această legătură dintre justiție și eficiența politicilor publice nu este nici abstractă, nici specifică doar Republicii Moldova. La nivel regional, state care au armonizat legislația cu standardele europene, dar au amânat reformele reale în justiție, au constatat limitele conformării formale. Legi adoptate fără aplicare credibilă nu au schimbat comportamente, nu au descurajat corupția și nu au protejat concurența loială. Rezultatul a fost oboseala reformelor pe plan intern și scepticismul partenerilor externi.

În acest context, discuțiile despre leadership — cine concepe, aplică și protejează reforma justiției — devin inevitabile. Componența conducerii nu garantează, în sine, integritatea; corupția și capturarea politică nu au gen. Totuși, acolo unde instituțiile de justiție sunt cu adevărat independente și mecanismele de responsabilizare funcționează, excluderea a jumătate din potențialul de leadership nu este neutră și nici lipsită de costuri. Sistemele de guvernare care se bazează pe o selecție meritocratică mai largă sunt mai bine echipate pentru a rezista capturării, a susține reformele și a livra rezultate de politică publică.

Înțelegerea justiției ca variabilă fundamentală de politică publică — și nu ca angajament simbolic — este esențială pentru orice discuție serioasă despre dezvoltare economică, credibilitate instituțională și aspirații europene. Fără aceasta, strategiile de reformă riscă să trateze simptomele, lăsând neatinsă constrângerea structurală.

Justiția ca fundament al guvernării și politicilor publice

Politicile publice presupun existența unui sistem de justiție funcțional, fie că acest lucru este recunoscut explicit sau nu. Legile, reglementările și strategiile de reformă se bazează pe mecanisme de aplicare previzibile, imparțiale și protejate de presiuni politice. Atunci când aceste condiții lipsesc, politica publică încetează să mai fie un instrument de guvernare și devine un exercițiu formal — bine conceput pe hârtie, aplicat inconsecvent în practică și, în final, ineficient.

În sistemele în care justiția nu este independentă, politicile publice sunt distorsionate în fiecare etapă a ciclului lor de viață. Elaborarea politicilor este constrânsă de considerații informale de putere; implementarea este selectivă; aplicarea este negociabilă. Mecanismele de responsabilizare, în loc să corecteze disfuncționalitățile, le consolidează adesea, protejând actorii cu influență politică. Rezultatul nu este doar o guvernare slabă, ci una care transmite semnale de incertitudine către cetățeni, mediul de afaceri și instituții.

Experiența Republicii Moldova reflectă acest tipar. De-a lungul timpului, inițiative succesive de reformă au produs aliniere legislativă și restructurare instituțională, însă rezultatele au rămas inegale. Constrângerea fundamentală nu a fost lipsa ambiției de politici publice, ci fragilitatea sistemului de justiție chemat să le susțină. Interferența politică, aplicarea inconsecventă a legii și nivelul redus de responsabilizare la vârful instituțiilor subminează credibilitatea autorităților publice și erodează încrederea în capacitatea statului de a guverna imparțial.

Aceste deficiențe au consecințe directe asupra coerenței politicilor publice. Cadrele de reglementare își pierd autoritatea atunci când aplicarea depinde de proximitatea față de putere, nu de temeiul legal. Măsurile anticorupție eșuează atunci când investigațiile sunt selective. Imprevizibilitatea judiciară slăbește capacitatea administrației publice de a acționa consecvent și echitabil. În asemenea contexte, guvernarea nu se prăbușește brusc; ea devine una formală, menținând aparența reformei fără a schimba comportamentele.

Leadershipul din cadrul instituțiilor de justiție influențează această dinamică, dar nu în termeni simpliști. Femeile și bărbații operează în aceleași structuri de stimulente și sunt la fel de expuși controlului politic și corupției. Acolo unde sistemele de justiție sunt capturate, componența conducerii schimbă puțin. Însă, acolo unde există garanții instituționale și mecanisme reale de responsabilizare, selecția conducerii devine relevantă. Sistemele care se bazează pe grupuri restrânse, politizate de numire sunt mai vulnerabile capturării decât cele care valorifică un bazin mai larg, meritocratic de competențe. Excluderea, în acest context, nu este neutră; ea reduce reziliența instituțională.

Lecția de guvernare este una simplă, dar adesea evitată: politicile publice nu pot compensa un sistem de justiție compromis. Nicio cantitate de strategii, planuri de acțiune sau reforme susținute extern nu poate substitui aplicarea egală a legii. Acolo unde justiția nu mai inspiră credibilitate, autoritatea politicilor publice slăbește în mod corespunzător, iar capacitatea statului de a livra rezultate coerente se diminuează.

Înțelegerea justiției ca fundament al guvernării nu este o preferință conceptuală, ci o necesitate operațională. Fără aceasta, politicile publice rămân expuse influențelor informale, aplicării selective și pierderii progresive a legitimității, indiferent de amploarea agendelor de reformă.

Dezvoltarea economică: când justiția distorsionează piețele

Dezvoltarea economică depinde mai puțin de declarațiile de reformă și mai mult de previzibilitatea rezultatelor. Investitorii, antreprenorii și actorii de pe piață reacționează la semnalele transmise prin practicile de aplicare a legii, comportamentul instanțelor și consistența reglementărilor. Acolo unde justiția funcționează credibil, piețele se adaptează și cresc. Acolo unde asta nu se întâmplă, activitatea economică se ajustează defensiv — către informalitate, evitarea riscurilor și “rent-seeking” (comportament prin care actorii economici sau politici obțin câștiguri nu prin producție, inovare sau competiție, ci prin acces privilegiat la putere, reguli, decizii sau resurse publice).

Un sistem de justiție compromis acționează ca o distorsiune structurală în economie. Corupția, aplicarea selectivă a legii și interferența politică funcționează ca taxe ascunse, crescând costurile de tranzacție și reducând competitivitatea. Contractele își pierd forța executorie, drepturile de proprietate devin condiționate, iar conformarea la reglementări devine negociabilă. Aceste distorsiuni nu doar încetinesc creșterea; ele remodelează piețele în favoarea proximității față de putere, nu a productivității și inovației.

În Republica Moldova, această dinamică are efecte concrete. Întreprinderile operează într-un mediu în care rezultatele juridice nu sunt întotdeauna previzibile și în care aplicarea legii poate depinde de influențe informale, nu de meritul juridic. Această incertitudine descurajează investițiile pe termen lung, dezavantajează întreprinderile mici și mijlocii și limitează dezvoltarea unor piețe competitive. Investitorii străini, în special, includ previzibilitatea judiciară printre criteriile esențiale de evaluare, adesea prioritizând certitudinea juridică în detrimentul stimulentelor pe termen scurt sau al indicatorilor macroeconomici favorabili.

Distorsiunile generate de justiție subminează și concurența loială. Atunci când unii actori economici beneficiază de protecție selectivă sau impunitate, întreprinderile conforme suportă costuri disproporționate. Aceasta slăbește stimulentele pentru formalizare, conformare și investiții în calitate și inovare. În timp, economia se ajustează în sens descendent, nu din lipsă de talent sau efort, ci pentru că regulile jocului sunt aplicate inegal.

Experiența comparativă din regiune confirmă acest tipar. Mai multe state aspirante la integrarea europeană au înregistrat câștiguri economice timpurii prin liberalizare și sprijin extern, doar pentru a întâmpina stagnare atunci când reforma justiției a rămas în urmă. În aceste cazuri, creșterea s-a dovedit fragilă, încrederea investitorilor volatilă, iar convergența cu piețele europene mai lentă decât se anticipase. Alinierea formală la standardele UE nu a compensat aplicarea slabă a legii sau sistemele judiciare politizate.

Leadershipul rămâne relevant, dar doar în interiorul unor constrângeri instituționale funcționale. Femeile și bărbații aflați în poziții de conducere economică sau judiciară operează sub aceleași presiuni politice și de piață. Acolo unde instituțiile de justiție sunt protejate de interferență, diversitatea conducerii poate contribui la perspective mai largi, disciplină procedurală și credibilitate instituțională. Acolo unde nu sunt, componența conducerii nu poate preveni distorsiunea economică. Variabila decisivă rămâne integritatea sistemului.

Implicația pentru politicile de dezvoltare este clară: strategiile de reformă economică care ignoră justiția ca instituție ce modelează piețele sunt incomplete. Investițiile în infrastructură, reforma fiscală sau simplificarea reglementărilor produc randamente limitate în medii marcate de incertitudine juridică. Dezvoltarea durabilă necesită nu doar competență în politici economice, ci și un sistem de justiție capabil să aplice regulile în mod consecvent și credibil.

Atunci când justiția distorsionează piețele, dezvoltarea devine selectivă și instabilă. Atunci când justiția oferă previzibilitate, politicile economice capătă tracțiune, iar piețele răspund corespunzător. Diferența nu ține de ambiție, ci de integritatea instituțională.

Aspirațiile europene: condiționalitate fără justiție este o iluzie

Integrarea europeană este adesea prezentată ca un obiectiv politic susținut de alinierea legislativă și reforma instituțională. În practică, ea funcționează ca un test de credibilitate. Uniunea Europeană nu evaluează angajamentele exclusiv prin declarații, ci prin capacitatea instituțiilor de a aplica regulile în mod consecvent, de a impune responsabilitatea și de a susține reformele sub presiune. În centrul acestei evaluări se află sistemul de justiție.

Pentru statele aspirante la UE, statul de drept nu este un reper printre altele; el reprezintă prisma prin care sunt evaluate toate celelalte. Accesul la piață, asistența financiară și încrederea politică depind de aplicarea egală a legii și de constrângerea puterii prin reguli aplicabile. Acolo unde justiția nu este independentă sau previzibilă, conformarea formală își pierde sensul. Alinierea fără aplicare produce aparența progresului, lăsând comportamentele de fond neschimbate.

Aspirațiile europene ale Republicii Moldova sunt modelate de această realitate. Reformele legislative și restructurarea instituțională au apropiat țara de standardele europene pe hârtie, însă percepțiile de justiție selectivă și influență politică continuă să afecteze credibilitatea. În asemenea contexte, progresul devine dificil de măsurat și greu de susținut. Dinamica reformelor slăbește pe plan intern, pe măsură ce cetățenii pun sub semnul întrebării echitatea, iar partenerii externi devin mai prudenți în privința angajamentelor care se bazează pe instituții fragile.

Experiența regională subliniază aceeași lecție. Mai multe state aflate pe traiectoria integrării europene au subestimat centralitatea reformei justiției, prioritizând alinierea tehnică și progresele sectoriale, în timp ce au amânat schimbările politice dificile. Rezultatul a fost o prăpastie tot mai mare între conformarea formală și rezultatele practice. Procesele de aderare au încetinit, condiționalitatea s-a înăsprit, iar scepticismul a crescut — nu pentru că obiectivele erau neclare, ci pentru că aplicarea legii a rămas inconsecventă.

Reforma justiției nu este, prin urmare, o etapă pregătitoare ce poate fi secvențiată după creșterea economică sau stabilizarea politică. Ea este mecanismul care determină dacă reformele rezistă în timp. Fără o justiție credibilă, cadrele anticorupție rămân incomplete, regulile de achiziții publice sunt aplicate inegal, iar agențiile de reglementare își pierd autoritatea. Integrarea europeană, în aceste condiții, devine procedurală, nu transformatoare.

Leadershipul din instituțiile de justiție și guvernare joacă din nou un rol, dar numai în măsura în care independența și responsabilizarea sunt reale. Incluziunea fără garanții instituționale produce schimbare simbolică; reforma fără credibilitate a conducerii generează instabilitate. Acolo unde instituțiile de justiție sunt protejate de interferențe politice, diversitatea conducerii poate susține reziliența și continuitatea reformelor. Acolo unde nu sunt, sistemul absoarbe și neutralizează reformatorii, indiferent de profil.

Lecția europeană este consecventă și lipsită de iluzii: aspirațiile sunt evaluate prin rezultate. Statele care tratează reforma justiției ca obligație tehnică, nu ca transformare structurală, își văd progresul limitat de deficite de credibilitate. Cele care ancorează reforma în instituții de justiție independente și responsabile creează condițiile în care integrarea europeană devine realizabilă, nu doar declarativă.

Leadership, responsabilitate și limitele simbolismului

Discuțiile despre reforma justiției includ tot mai frecvent referiri la diversitatea conducerii, adesea prezentată ca un corectiv al slăbiciunilor instituționale. Deși componența conducerii poate influența cultura organizațională și procesul decizional, ea nu constituie, în sine, o garanție împotriva corupției sau controlului politic. Femeile, la fel ca bărbații, operează în același cadru de stimulente și sunt la fel de expuse corupției, capturării, loialităților informale și impunității. Orice analiză serioasă a guvernării trebuie să pornească de la această premisă.

Relevanța leadershipului feminin în justiție și politici publice nu rezidă în presupuse diferențe etice, ci în designul instituțional și structurile de oportunitate. Acolo unde sistemele de justiție sunt cu adevărat independente și mecanismele de responsabilizare funcționează, selecția conducerii devine importantă. În asemenea medii, valorificarea unui bazin mai larg, meritocratic de competențe sporește reziliența instituțională. Excluderea, dimpotrivă, îngustează perspectivele, concentrează influența și crește vulnerabilitatea instituțională.

În Republica Moldova, dezbaterile despre reforma justiției s-au concentrat adesea pe cadrele legale și restructurarea instituțională, în timp ce traseele de formare și promovare a liderilor au primit mai puțină atenție. Aceasta reprezintă o oportunitate ratată. Nu pentru că femeile ar fi în mod inerent mai puțin susceptibile la corupție, ci pentru că sistemele care marginalizează candidați calificați pe criterii non-meritocratice își reduc propria capacitate de a rezista presiunilor. Credibilitatea guvernării depinde la fel de mult de modul în care sunt selectați și promovați liderii, cât și de regulile pe care aceștia trebuie să le aplice.

Experiența comparativă din regiune susține această concluzie. În statele în care instituțiile de justiție au fost protejate de interferență politică, iar numirile în funcții de conducere au fost supuse unui control transparent, diversitatea conducerii a contribuit la disciplină procedurală și continuitatea reformelor. Acolo unde instituțiile au rămas capturate, incluziunea simbolică a produs schimbări minime. Variabila decisivă nu a fost genul, ci forța constrângerilor instituționale și a mecanismelor de responsabilizare.

Această distincție este esențială pentru politicile publice. Tratarea leadershipului feminin ca substitut pentru reforma justiției riscă să consolideze exact tipul de guvernare formală care subminează credibilitatea. Tratarea sa ca parte integrantă a consolidării instituționale — ancorată în selecție meritocratică, integritate profesională și responsabilizare aplicabilă — aliniază politicile de leadership cu obiectivele de dezvoltare.

În cele din urmă, reforma justiției nu este avansată prin simbolism și nici împiedicată de diversitate. Ea reușește atunci când instituțiile constrâng puterea, aplică regulile în mod egal și protejează decidenții de influențe informale. În asemenea sisteme, componența conducerii devine o sursă de forță, nu un substitut al reformei. În afara lor, devine irelevantă.

Recunoașterea acestei diferențe este esențială pentru guvernele și partenerii care urmăresc progrese durabile. Leadershipul contează — dar numai atunci când instituțiile de justiție sunt concepute astfel încât să-i permită să conteze.

Un avertisment de politică publică și o cale condiționată înainte

Relația dintre justiție, guvernare și dezvoltare nu este nici abstractă, nici negociabilă. Acolo unde sistemele de justiție nu sunt independente, credibile și responsabile, politicile publice își pierd autoritatea, rezultatele economice rămân inegale, iar aspirațiile europene sunt reduse la exerciții procedurale. Aceasta nu este o deficiență de ambiție, ci una de fundamente instituționale.

Avertismentul de politică publică este, prin urmare, direct. Fără o reformă decisivă și susținută a justiției, Republica Moldova riscă să consolideze un cerc vicios în care guvernarea pare activă, dar livrează schimbări limitate, dezvoltarea economică rămâne selectivă, iar oboseala reformelor se adâncește atât pe plan intern, cât și în relația cu partenerii externi. Nicio cantitate de aliniere legislativă, planificare strategică sau sprijin extern nu poate substitui un sistem de justiție care aplică legea în mod egal și constrânge eficient puterea. Acolo unde impunitatea persistă, credibilitatea politicilor se erodează în mod corespunzător.

În același timp, această traiectorie nu este ireversibilă. Parcursul de reformă al Republicii Moldova păstrează o marjă de opțiune, cu condiția ca justiția să fie tratată nu ca prioritate sectorială, ci ca prioritate de guvernare. Aceasta presupune izolarea instituțiilor de justiție de interferențe politice, aplicarea responsabilizării fără excepții și alinierea selecției liderilor la criterii de merit, nu de loialitate. Presupune, de asemenea, acceptarea faptului că reformele dificile nu pot fi amânate fără costuri.

Politicile publice devin eficiente atunci când instituțiile au capacitatea reală de a le aplica. Dezvoltarea economică devine durabilă atunci când piețele funcționează pe baza unor reguli previzibile. Aspirațiile europene devin credibile atunci când angajamentele sunt reflectate în rezultate, nu doar în declarații. Justiția se află la intersecția tuturor acestor dimensiuni.

Lecția, desprinsă din experiența Republicii Moldova și confirmată la nivel regional, este una sobră și pragmatică: reforma reușește acolo unde justiția constrânge puterea și eșuează acolo unde o acomodează. Tratarea justiției ca fundament al guvernării nu este doar o chestiune de principiu, ci o decizie de dezvoltare cu consecințe pe termen lung.

Alegerea cu care se confruntă factorii de decizie este clară. Reforma justiției poate continua să fie abordată ca obligație tehnică, producând progrese incrementale și frustrări recurente. Sau poate fi recunoscută drept variabila decisivă care modelează capacitatea de guvernare, încrederea economică și credibilitatea europeană. Doar această a doua opțiune oferă o cale către schimbare durabilă.