Institute for Democracy and Development

Studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI au participat la o vizită ghidată de tip Peer Learning la AO Institute for Democracy and Development

La 30 aprilie 2026, primul grup de 17 studenți ai anului II de la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne – 10 fete și 7 băieți, însoțiți de un cadru didactic – au participat la o vizită ghidată de tip Peer Learning (Învățare între egali) organizată la sediul AO Institute for Democracy and Development (I4DD) în domeniul consolidării democrației, securității și păcii.

Activitatea a avut drept scop facilitarea dialogului dintre viitorii specialiști în aplicarea legii și reprezentanții societății civile, precum și promovarea unei înțelegeri aprofundate a rolului cooperării intersectoriale în consolidarea statului de drept, a democrației și a securității umane.

Pe parcursul vizitei, participanții au discutat despre:

  • Importanța colaborării dintre autoritățile de aplicare a legii și societatea civilă în procesele de prevenire a riscurilor, creștere a încrederii publice și dezvoltare a unor instituții reziliente.
  • Implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea”, cu accent pe participarea femeilor în procesele decizionale, prevenirea conflictelor și consolidarea păcii durabile.
  • Stereotipurile, prejudecățile și barierele care pot afecta coeziunea socială, incluziunea și eficiența cooperării dintre instituții și comunități.

Studenții au avut ocazia să interacționeze direct cu experți/ele organizației și să facă un schimb de opinii cu Oficiul DCAF la Chișinău, să adreseze întrebări și să analizeze exemple practice de colaborare între sectorul public și cel civic. Discuțiile au evidențiat necesitatea unei abordări bazate pe respect reciproc, transparență și deschidere, precum și rolul esențial al tinerilor profesioniști în promovarea unei culturi instituționale moderne și orientate spre cetățean.

Activitatea face parte din eforturile continue de formare profesională și dezvoltare a competențelor studenților Academiei, contribuind la pregătirea lor pentru o carieră în serviciul public, în spiritul valorilor democratice și al responsabilității față de comunitate, precum și familiarizarea cu Agenda Femeile, Pacea și Securitatea și obiectivele acesteia.

Această activitate este implementată în cadrul proiectului  “Enabling Peace, Human Rights and Women`a Role in Implementation of WPS Agenda and Community Resilience”, implementat în cadrul Acordului de Partneriat dintre DCAF (Geneva Centre for Security Sector Governance) și AO Institute for Democracy and Development (EA_542231) pentru anul 2026 de implementare.

ro_RORomanian