Institute for Democracy and Development

Chișinău, str. Bodoni 27
Luni - Vineri 9.00 - 18.00
(+373) 78 189 278

IMPACTUL FEMEII LIDER ÎN SECTOARELE DE SECURITATE ȘI APĂRARE

OP-ED elaborat de PAVLENCU Mariana, dr., conf.univ., comisar-șef,
Șefa Catedrei Drept public a Academiei ,,Ștefan cel Mare” a Ministeruui Afacerilor Intenre

În ultimele trei decenii, femeile au înregistrat progrese remarcabile în numeroase sfere, cu excepția ocupării pozițiilor de conducere. Deși au reușit să obțină un număr semnificativ de diplome universitare, ascensiunea către funcții de lider în special în domeniul securității, apărării sau în instituțiile cu rol decizional rămâne limitat. Evoluția femeii, atât pe plan social, cât și în structura militară, este evidentă, și integrarea dimensiunii de gen la nivel global este recunoscută ca un instrument esențial pentru atingerea obiectivelor menționate în numeroase documente internaționale. În același timp, problematica egalității de gen este de o actualitate deosebită și la nivel național.

 

Femeile, Pacea și Securitatea

Este de remarcat că, în anul 2000, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția 1325 privind Femeile, Pacea și Securitatea (Women, Peace and Security), considerând un reper fundamental în promovarea și includerea perspectivei de gen în domeniul securității și apărării. Pentru prima dată, printr-un astfel de document, Consiliul a recunoscut că femeile sunt printre cele mai afectate de conflictele armate și că trebuie să joace un rol esențial în prevenirea și soluționarea acestora.

În ultimele decenii, implicarea femeilor în sectorul tradițional dominat de bărbați, precum securitatea și apărarea, a cunoscut o dezvoltare semnificativă. În actualul context internațional, marcat de provocări multiple, de o interconectare accentuată între state și de necesitatea urgentă de a răspunde unor riscuri emergente, diversitate și integrarea unor perspective diferite devin factori esențiali pentru eficiența și adaptabilitatea acestor domenii. Femeile lider din aceste sectoare aduc nu doar o abordare unică în managementul echipelor și luarea deciziilor, dar contribuie și la crearea unui mediu de lucru mai incluziv și mai adaptabil.

 

Cum sunt văzute lucrurile astăzi

Domeniul securității și apărării sunt considerate sectoare care implică adesea un grad ridicat de risc, unde deciziile luate sub presiune sunt vitale, iar munca în echipă și coeziunea reprezintă esența succesului. Astăzi, aceste domenii rămân profund marcate de structuri și culturi organizaționale conservatoare, în care bărbații sunt de cele mai multe ori considerați potriviți cu pozițiile de putere și autoritate. Ca urmare, femeile care acced la funcții de conducere se confruntă cu numeroase provocări, de la stereotipuri de gen care le pun sub semnul întrebării abilitățile și aptitudinile, până la obstacole în echilibrarea vieții profesionale și personale. Aceste provocări sunt adesea amplificate de insuficiența unor politici instituționale care să le susțină evoluția profesională și să le ofere sprijin real pentru a depăși barierele existente.

 

Date statistice

Conform celor mai recente sondaje efectuate de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, proporţia bărbaților conducători de toate nivelurile este mai mare decât cea a femeilor în funcții de conducere. Astfel în anul 2022, din totalul conducătorilor de toate nivelurile, 55,4% au fost bărbaţi, iar 44,6% – femei. De asemenea participarea femeilor la luarea deciziilor în Parlament relevă o reprezentare a femeilor în proporţie de 40,4%, la începutul anului 2024 (din 99 deputaţi 40 erau femei), în comparație cu 31,6% la nivel european și 26,9% la nivel global.

Un alt studiu realizat în baza datelor Biroului Național de Statistică, relevă că, în ultimii zece ani, în Republica Moldova a sporit diferența dintre salariile bărbaților și femeilor. Astfel, în 2023 indicatorul a înregistrat cea mai mare creștere, femeile având salarii cu 15,6% mai mici decât bărbații. Totodată, femeile din R. Moldova ridică și pensii mai mici, inclusiv din cauza remunerării mai proaste. O altă statistică prezentată este ponderea femeilor din numărul total al angajaților organelor de poliție, inclusiv din protecția civilă și serviciul de frontieră la începutul anului 2023 a fost de 25,3%, pe când onderea femeilor din numărul total al judecătorilor, la începutul anului 2024 a constituit 50,8%.

 

Diversitatea

Studiile arată că femeile dețin o gamă variată de abilități valoroase, precum empatia, abilitățile de comunicare și capacitatea de a gestiona conflictele, toate acestea fiind esențiale pentru stabilirea unui climat  de  încredere  și  colaborare.  În  plus, diversitatea  de gen în  structurile  de  conducere contribuie la o abordare mai echilibrată a problemelor și deschide calea către inovație în rezolvarea provocărilor complexe de securitate.

 

Prototipul femeilor din sectorul de aplicare a legii

Prezența femeilor în funcții de conducere în domeniul de securitate și apărare promovează o imagine modernă și incluzivă a acestor sectoare, sporind astfel atractivitatea acestora pentru tinerele generații. Instituțiile care reușesc să integreze eficient liderii femei sunt mai bine pregătite să facă față schimbărilor sociale și să răspundă nevoilor unei societăți diverse.

Într-un context global marcat de schimbări rapide și de noi tipuri de amenințări, rolul femeilor în sectoarele de securitate și apărare devine din ce în ce mai relevant. Implicarea femeilor lider în aceste domenii aduce o perspectivă complexă și valoroasă, contribuind la dezvoltarea unor structuri organizaționale mai echilibrate și mai capabile să răspundă diverselor provocări. Este binevenit să fie încurajate toate femeile, fetele, care nu au avut încă curajul să încerce, să sară cu parașuta, să efectueze trageri la tir, să piloteze, să facă ceea ce poate de mult timp își doresc dar li se pare că e ceva bărbătesc. Nu există profesii pentru femei și profesii pentru bărbați, trebuie să existe doar dorință.

 

Opinie proprie

În concluzie vom menționa că deși progresele în creșterea participării femeilor în roluri de conducere sunt evidente, aceste domenii continuă să fie afectate uneori de provocări culturale și structurale care necesită măsuri eficiente și de lungă durată. Pentru a accelera procesul de integrare și a maximiza impactul pozitiv al femeilor lider, instituțiile de securitate și apărare ar fi binevenit să ofere numeroase investiții în  strategii  de  incluziune  pentru  a  încuraja diversitatea de gen la toate nivelurile. Doar printr-un angajament constant și prin implementarea unor politici echitabile și transparente, se poate asigura o reprezentare reală și eficientă a femeilor în poziții de conducere. În acest fel, instituțiile de securitate și apărare vor deveni mai adaptabile, inovatoare și capabile să răspundă provocărilor contemporane cu o perspectivă mai echilibrată și incluzivă.

ro_RORomanian