OP-ED elaborat de Natalia COVALOVA, profesoară de limbă și literatură română

Femeile au un rol extrem de important în viața noastră! Ele aduc iubire, sprijin și echilibru în relații și familii. Femeile sunt puternice și inspiră prin determinare, compasiune și inteligență. Tot ele contribuie la societate, prin talentul și abilitățile lor în diverse domenii, inclusiv în politică, afaceri, știință și artă. Este minunat să avem femei puternice și influente în viața noastră!

Adevărul despre percepții și prejudecăți din literatură

De-a lungul timpului, literatura română a fost caracterizată drept misogină: nu există nicio autoare printre autorii canonici, iar singurele personaje feminine puternice, care apar în manualele școlare sunt Mara de Ioan Slavici, Vitoria Lipan, personajul principal feminin din romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, Vasiluța din „Casa Mare” de Ion Druță și ca roman suplimentar spre studiu Zenobia eroina din romanul omonim lui Gellu Naum.

Literatura studiată în liceu, spre exemplu, e una scrisă de bărbați, femeile fiind personaje protejate, înșelate, manipulate sau părăsite, anume când sunt neînțelese. Și așa stau lucrurile și cu literatura studiată de cei mici: în basme eroul este mereu de gen masculin, iar partea feminină așteaptă neputincioasă să fie salvată, zdruncinând încrederea în sine a atâtor fetițe, care-și formează o părere eronată despre viață în general.

Când vorbim de condiția femeii în societatea românească apare conceptul „simțului comun”, ca fiind discriminatorie. Dacă în trecut organizarea patriarhală s-ar face vinovată pentru desconsiderarea femeilor, în zilele noastre anatemizat e misoginismul. Simptomatic, în acest sens ar fi chiar modul în care feminitatea se reflectă în textele literare. În perioada interbelică, ideologul modernismului Eugen Lovinescu, scrie un eseu intitulat „Psihologie feminină”, în care încearcă să demonstreze că „avem și noi suflete de femei frumos zugrăvite”. Însă, deși se axează doar pe acele personaje feminine cu o personalitate puternică, ambițioase, active, care hotărăsc destine, Lovinescu le clasifică după gradul de masculinitate, de care dau dovadă.

Diversitatea

E nevoie să apară în 1930 „Baltagul” lui Mihail Sadoveanu pentru ca întreaga tradiție a viziunii reductive-depreciative  asupra  condiției  femeii,  să sufere o transformare importantă. Astfel, Vitoria Lipan ilustrează atât tipologia femeii tradiționale, cât și sensibilitatea, intuiția, ba chiar ambiguitatea feminității în general. Vitoria Lipan reprezintă atȃt un arhetip psihologic, cȃt și arhetipul mamei. Citez: „Vitoria se uita ascutit și cu îndârjire, caci era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani. Dragostea ei se păstrase ca-n tinereţă. S-ar fi cuvenit să-i fie ruşine, căci avea copii mari; însă nu mărturisea asta nimănui, decât numai sieşi, nopţilor şi greierului din vatră.”

Mara, protagonista lui Ioan Slavici, menționată cu frici de eroină se zice în operă, citez: „ O femeie, Mara, se temea de întuneric. În fiecare noapte, vedea umbre care păreau să o urmărească. Într-o seară, și-a făcut curaj și a aprins o lumânare. Spre surprinderea ei, umbrele nu au dispărut, ci au început să danseze pe pereți. Mara a realizat că umbrele nu erau dușmanii ei, ci o parte a luminii.”, deducem morala: Fricile noastre pot deveni aliați, dacă le privim dintr-o altă perspectivă. În fiecare întuneric există un pic de lumina.

Femeile văzute ca personaje ale operelor literare

E lesne de observat faptul că, femeia este omagiată în toate formele de artă și de cultură: în poezie, ode, picturi, sculpturi, etc. A fost urmărită în fiecare etapă a vieții: copilă, iubită, amantă, soție, mamă și bunică evidențiindu-i-se calități și defectele, punctele tari și punctele slabe, ea fiind celula fiecărei creații, în jurul ei învârtindu-se toată existența umană. A fost admirată și considerată un element pozitiv al societății sau, dimpotrivă, factorul declanșator al tuturor relelor (aici făcând referință și la păcatul primordial). Femeii i se recunoaște  firea schimbătoare  și  nestatornică, precum și frumusețea fizică și interioară, cu un surâs ea, putând cuceri pe oricine, având avantajul de a i se deschide toate ușile. Lipsa frumuseții fizice, conduce în cele mai multe cazuri la imposibilitatea de a dovedi frumusețea interioară, puritatea sufletească ori inteligența deosebită.

Gellu Naum, creatorul romanului „Zenobia”, a fost un important scriitor, poet și dramaturg, cunoscut pentru contribuțiile sale la literatura suprarealistă română. Opera sa este caracterizată de o explorare profundă a subconștientului, a viselor și a realităților alternative, adesea sfidând convențiile narative tradiționale. Publicat în 1985, „Zenobia” este considerat un punct culminant al carierei literare a lui Gellu Naum și un exemplu remarcabil de proză suprarealistă.

Romanul este o poveste de dragoste și o călătorie inițiatică, în care protagonistul explorează granițele dintre realitate și ficțiune, ghidat de misteriosul personaj Zenobia. Apreciată pentru originalitatea sa stilistică și pentru capacitatea de a crea o atmosferă onirică, explorează teme ale identității, libertății și creativității. Zenobia, eroina din romanul omonim al lui Gellu Naum, este un personaj complex și enigmatic, care își manifestă puterea prin intermediul unei lumi interioare bogate și al unei imaginații debordante. În contrast cu realismul dur al personajului Mara, aceasta trăiește într-un univers oniric, unde frontierele dintre realitate și fantezie sunt neclare. Zenobia este o personificare a spiritului liber și a rebeliunii împotriva conformismului. Ea are puterea de a-și crea propria realitate, de a sfida convențiile sociale și de a trăi în armonie cu propriile sale valori și credințe. Zenobia își construiește o identitate complexă, influențată de visuri și de explorări filosofice. Puterea sa rezidă în capacitatea de a se autodefini și de a-și trasa propriul drum, indiferent de așteptările exterioare.

În zilele noastre, însă femeia se bucură de avantajul de a putea corecta sau ascunde defectele naturii, existând o adevărată educație în acest sens și reușind să stârnească reacții pozitive în rândul bărbaților, care, de multe ori, fac din ea o muză.

Puterea femeii asupra bărbatului este, de asemenea, un subiect interesant de discuție având în vedere că ea, este cea care pare a avea cheile către fericire, și tot ea este cea care reușește să-l arunce în cele mai crunte suferințe. Are o voință pronunțată și demonstrată, aceste atribute nefiind întotdeauna agreate de bărbați, la acestea adăugându-se, bineînțeles și tendința de a vorbi prea mult, alungând liniștea casei. Capacitatea femeii de a da naștere unei vieți o situează mai aproape de divinitate, căci un om este așa cum îl vrea Dumnezeu și cum îl crește mama, care l-a făcut, femeia-mamă, fiind o altă ipostază în care se îngrămădesc o sumedenie de stări, pe care, doar le pot presupune bărbații.

Vasiluța este protagonista operei „Casa Mare” de Ion Druță. Aceasta întruchipează tipologia femeii înțelepte, personaj-mamă, fapt ce iese în evidență prin modul de gândire și felul, în care se comportă cu oamenii. Ea conștientizează că diferența de vârstă într-o relație totuși contează, pentru că, odată cu trecerea timpului, multe se schimbă și cee ce inițial nu se observă, în timp, își lasă amprenta sa sumbră în suflet. Ea se opune iubirii, citez: „ Iartă-mă, Păvălache … pentru că am fost o femeie slabă… M-am lăsat furată de nădejde…”. Latura realistă o desemnează ca văduvă, aspect reflectat în secvența: „S-a dus, m-a lăsat cu un copil în brațe și cu o casă abia începută

… Am rămas vădane și eu și casa”. Evolutiv, urmașele Evei au reușit să dovedească chiar și celor mai misogine gânduri, că sunt capabile nu doar în treburile casei, ci și la creșterea copiilor.

Bărbatul și femeia sunt, categoric, diferiți, dar complementari. În tandem, le rezolvă pe toate! Să slăvim Femeia de azi, care este, fără doar și poate, rezultatul a sute de ani de perfecționare și excelență!